header image
ACASĂ > BLOG > Stele Ratacitoare la Teatrul Evreiesc

Stele Ratacitoare la Teatrul Evreiesc

Posted by CristinaGazner on January 9, 2013

Mult aşteptata Premieră Oficială a spectacolului "Stele Rătăcitoare" după opera lui Şalom Alehem va avea loc la Teatrul Evreiesc de Stat, sâmbătă, 12 ianuarie 2013.

 

 

Cu ocazia jubileului de 65 de ani al Teatrului Evreiesc de Stat, va avea loc Premiera Oficială a dramatizării lui Andrei Munteanu, STELE RĂTĂCITOARE, după opera cu acelaşi nume a marelui Șalom Alehem.

STELE RĂTĂCITOARE este o poveste despre magia teatrului, despre dorinţa tulburătoare pe care o trezesc luminile rampei în acei care sunt aleşi pentru a bucura sufletele celor din jur prin artă.
Asta se întâmplă cu nişte tineri evrei, dintr-un colţ de provincie basarabeană, care pleacă din casa părintească în lumea largă pentru a-şi căuta norocul în lumea teatrului. Viaţa îi va purta tot mai departe de meleagurile natale şi chiar de propriul lor trecut.
Reizl şi Leibl,
personajele principale, vor ajunge să îşi împlinească idealurile, iar destinul lor artistic va atinge apogeul.
În contrast,
pe lângă ei, mai există mulţi alţi artişti, ale căror aspiraţii nu se vor realiza niciodată.
Teatrului Evreiesc de Stat ne invită la o călătorie lăuntrică pentru a descoperi în noi înşine ce înseamnă de fapt ARTA: o fugă uşuratică din faţa vieţii, sau calea de-a ajunge cu adevărat la stele.
Vă invit aşadar la mult aşteptata premieră, sâmbătă, de la orele 19.00, pentru a vă putea bucura de un spectacol desăvârşit.
Pentru rezervări de bilete şi informaţii despre preţuri, aveţi mai multe informaţii aici.

Comments:

Leave a Reply



(Your email will not be publicly displayed.)


Captcha Code

Click the image to see another captcha.