header image
ACASĂ > BLOG > Then a blow job, better no job!!!!

Then a blow job, better no job!!!!

Posted by CristinaGazner on October 28, 2012

Decât o viaţă sclav, mai bine fără job dar liber! Mai simplu!!

Cineva m-a întrebat: "?? păi şi subzistenţa? cum o rezolvi ?"

 I-am răspuns şi am hotărât să postez şi aici răspunsul acela...
Uneori, dacă nu te agiţi găseşti soluţii mai simplu sau realizezi că ceea ce considerai ca fiind o problemă nu era în sine problema ta. Te detaşezi.

 

 

Oricum, indiferent ce aş face, traiul pe care mi-l doresc nu mi-l pot permite, şi nu mi-l voi putea permite niciodată, mai ales dacă voi avea un job.
Am observat că în momentul când am avut job, banii pe care îi câştigam, nu reuşeau să răsplătească deloc stresul pe care mi-l cauza faptul că trebuia să suport un şef, nici nu puteau compensa ifosele acestuia, sau ideile sale creţe!!!
Am mai observat că, dacă aveam job, datorită programului infernal ( ştiam când plec dar niciodată când o să ajung acasă, pentru că la noi aşa e job-ul, ai condică, dar dacă spui că vrei să pleci la ora fixă ţi se spune că nu mai e nevoie de tine!!! ) nu mai apucam să fac nimic în casă, iar salariul pe care îl câştigam nu îmi permitea să plătesc pe cineva care să facă menajul, sau să plătesc o chirie pentru a locui separat de familie.
Eu ştiu că e presupus că dacă locuieşti cu familia, ei te vor ajuta şi îţi vor face menajul, dar poate că nu mi se pare corect ca mama sau bunica mea să trebuiască să facă treburile unei menajere!!!!
Atunci când lucram, aveam un salariul mizerabil, eram frântă de oboseală, fără chef de viaţă, tânjeam după o zi în care să nu mai sune blestemăţia aia de ceas, mă gândeam cu groază că a doua zi iar o să trebuiască să suport autoritatea şefească...etc...
Ajungeam mai devreme sau mai târziu să ma simt exact ca un sclav, iar remuneraţia, după cum am spus NU COMPENSA NICI PE DEPARTE efortul pe care îl depuneam pentru a suporta aerele de şef sau şefă ale persoanei care mă angajase...
O singură persoană nu a avut asemenea aere şi nu mă chema cu noaptea în cap şi mă respecta şi mă aprecia şi mă ajuta şi mă lăsa să mă odihnesc când nu mai puteam, iar la acel job am renunţat ca tâmpita pentru că am fost suficient de credulă la acea vreme să urmez cai verzi pe pereţi... Dar măcar am învăţat ceva din asta.
Iar de la ultima experineţă de job, în vară, unde un domn respectabil a fost nemulţumit că nu ştiam să îi fac TABELE ÎN WORD ( !!!!! ), considerând că 3000 de ron pe lună sunt prea mult pentru un job de asistentă manager, am înţeles că dacă mai dau peste o singură persoană cu ifose şi fiţe de şef nu numai că îi dau o palmă, dar cred că îl/o iau la bătaie de-a dreptul! Asta ar însemna că mă aleg şi cu dosar penal sau internare la nebuni... Merită?!

Cred cu tărie că nimeni pe lumea asta nu are dreptul să îmi spună mie că, citez: " tu vezi lucrurile drepte, dar te uiţi strâmb la ele, aşa că de fapt lucrurile sunt strâmbe dar tu le vezi drepte", în contextul în care persoana în cauză face lucrurile exact invers decât majoritatea!!!!

Cred cu tărie că atâta vreme cât am o gândire coerentă nu sunt obligată să suport fiţele nici unei doamne pentru care snobismul este ridicat la rang de virtute.

Cred cu tărie că în tot Universul ăsta voi găsi până la urmă calea mea din care să îmi câştig şi existenţa, dar până atunci refuz să mă complac de dragul banilor în locuri de muncă faţă de care nu am nici o afinitate sau mai mult, sunt şi plătită în bătaie de joc!!!!

Refuz să trebuiască să fiu de acord cu un superior chiar dacă acesta nu are dreptate, doar de dragul postului sau al salariului.
Dacă cineva vrea să mă angajeze şi să îşi dea aere de şef, ok, DAR ATUNCI SĂ ÎMI RESPECTE CERINŢELE. Adică poate că pentru un salariu de 1000 de euro net lunar şi un program fix de 8 ore zilnic şi weekend-uri libere, plus decont transport şi telefon mobil de servici, plus sărbători legale libere, plus contract de muncă LEGAL şi asigurare de sănătate, plus concediu legal plătit, plus bonuri de masă sau ceva similar, plus pauză de masă ... poate pentru asemenea condiţii NORMALE DE MUNCĂ aş putea şi eu să suport orice fiţă şi orice ifosă a unui şef, dar pentru salariu de maxim 400 de euro şi program variabil, fără contract de muncă şi alte beneficii nu mă gândesc să mă mai angajez în veci.
Am învăţat că eu sunt prima datoare faţă de mine însămi, şi eu trebuie să mă respect, aşadar, am spus nu sclaviei.
De trăit trăiesc tot aşa cum am făcut şi până acum, nu o să mor de foame...
Pun în balanţă trecutul cu prezentul:

TRECUTUL
  • servici,
  • stres,
  • nervi,
  • depresie,
  • paranoia,
  • insomnie
  • bani puţini
PREZENTUL
  • bani puţini
  • somn liniştit
  • 8 ore de somn în fiecare noapte
  • calm
  • linişte
  • pace sufletească
  • non-stres
  • timp liber
Ce ai alege din cele două variante?
E adevărat, poate că ne-ar fi mult mai bine dacă m-aş reînhăma la un jug pe care nu mai pot să îl duc, aş aduce bani în casă, bani de care nu aş mai apuca să mă bucur pentru că nu aş mai avea CÂND! Am trecut deja prin asta de nenumărate ori.
Consider că MUNCA E FĂCUTĂ PENTRU A TRĂI şi nu trebuie să trăim ca să muncim!!!!! M-am săturat ca viaţa mea să se măsoare doar în ore de muncă şi ore de somn...
Vreau să am energie să mă bucur de viaţă, nu să fiu o legumă care doar munceşte şi atât.
Sper că în situaţia de faţă, când am reuşit să depăşesc marea parte a depresiei prin care am trecut pentru că nu aveam job ( şi, nu-i aşa, de mici suntem îndoctrinaţi că dacă nu ai job nu exişti ), să pot să mă ocup, în sfârşit, de lucurui care îmi plac, cum ar fi mersul la teatru, la muzee, la expoziţii, implicarea în activităţi artistice, sau în proiecte din domeniul artelor, fie ele plătite sau nu, activităţi de jurnalism, activităţi casnice, lectură, odihnă, într-un cuvânt, sper că oricât de dramatică ar fi situaţia din punct de vedere material, să reuşesc acum să mă bucur de viaţă, pentru că TIMPUL MEU NU MI-L REDĂ NIMENI, iar dacă şefii nu sunt dispuşi să îmi plătească preţiosul meu timp, pot să angajeze pe oricine este dispus să îşi sacrifice viaţa pe altarul corporaţiilor sau pe cel al muncii de dragul banilor!
Nu mai stau să mă milogesc, ori sunt angajată în condiţiile impuse de mine, ori deloc.
Ştiu ce pot, cât valorez şi nu mai las pe nimeni să mă trateze sub valoarea mea.


Ai întrebat cum rezolv subzisteţa...

Am noroc, am alături familia şi soţul care mă suţin şi mă ajută şi mă înţeleg. Vom depăşi momentele astea cu siguranţă. Cum spuneam, de foame nu murim, iar când o să am probleme mari, o să cer ajutorul celor dispuşi să mi-l dea.
Sunt oameni care m-au ajutat mult deja şi sunt alţii dispuşi să o facă, fie cu o vorbă bună, fie cu o relaţie, fie cu bani, fie cu un favor...
La rândul meu, le rămân datoare şi când vor avea nevoie mă voi implica să îi ajut.
Totul e să ştii ce vrei de la tine şi de la viaţă.
Le mulţumesc mult celor care îmi sunt alături cu această ocazie şi le spun că îi iubesc mult, chiar dacă nu ştiu să o arăt sau am uitat să mai zâmbesc.
Le mulţumesc mult celor care m-au ajutat şi care continuă să creadă în mine, celor care au crezut în mine chiar atunci când eu nu mai credeam!
Cei dragi mie au înţeles că încă o experientă de job ca aceea din vară mă va băga direct la Obregia...
Am ajuns să mă întreb de ce am făcut ACTORIA?
Îmi răspund aici: pentru că nu suportam ideea de a lâncezi într-un birou şi a accepta ordine. Pot mai mult de atât, sau dimpotrivă, nu sunt făcută pentru munca aceeea!
Am înţeles în sfârşit că sunt făcută pentru o viaţă artistică, nu pentru înregimentare în câmpul muncii. O să aştept cu răbdare să mă simt aptă de a-mi urma vocaţia.
E tot ce pot să fac pentru mine.
Până atunci, trăiesc ca un parazit, cum ar spune gurile rele, pe spinarea celor dragi.... Dar nu e chiar aşa de oribilă situaţia! Cei dragi mă ajută cu drag, aşa că nu sunt un parazit, iar hotărârea de a nu mai munci poate să se schimbe dacă îmi sunt îndeplinite condiţiile de care am amintit mai sus.

Comments:

Leave a Reply



(Your email will not be publicly displayed.)


Captcha Code

Click the image to see another captcha.